Simona Halep, solicitare urgentă către WTA: „Să facă ceva similar precum în ATP!”

Simona Halep, solicitare urgentă către WTA: „Să facă ceva similar precum în ATP!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) s-a săturat de măsurile sanitare pe care e obligată să le respecte la turneele de tenis! Aflată la Roma, eleva lui Darren Cahill le-a transmis o solicitare șefilor tenisului feminin. 

Simona Halep a fost prima jucătoare de tenis care s-a vaccinat, iar românca nu mai vede rostul bulelor de protecție anti-Covid. Simona nu mai suportă restricțiile, așa că cere eliminarea „bulelor”.

Solicitarea Simonei vine la scurt timp după ce sportiva antrenată de Darren Cahill a pus eliminarea de la Madrid pe seama stării de nervozitate, cauzată de regulile stricte din cadrul turneului.

Simona Halep solicită relaxarea restricțiilor din tenisul feminin

Simona Halep pare exasperată de bulele anti-Covid și își dorește mai multă libertate. Sportiva noastră solicită implementarea acelorași reguli mai relaxate din circuitul ATP: „Mi-aș dori ca WTA să facă ceva similar precum ATP deoarece chiar avem nevoie să ne relaxam un pic, deoarece în bulă e mereu dificil.

Am spus asta și tot continui să o spun. Ei știu ce să facă, așa că așteptăm decizia lor. Totodată, și guvernele trebuie să aprobe noile reguli”, a declarat Simona înaintea debutului în turneul WTA 1.000 de la Roma.

Halep a fost nemulțumită și la Madrid

De asemenea, Halep și-a exprimat nemulțumirea și la Madrid: „Bula în care suntem este un pic apăsătoare, stai închis în cameră și nu poți ieși este destul de greu. Cred se vede la majoritatea sportivilor suntem ceva mai nervoși decât eram înainte, încercam dam însă tot ce avem mai bun și sper lucrurile revină la normal pentru ne este dor de public.

Sunt doua săptămâni de la Roma până la Roland Garros și o fie greu merg la Paris atât de repede. O vin și pe acasă, trebuie aerisesc, ies în oraș, plimb, am mai mult de 20 de zile de când stau închisă și este apăsător”, a spus a treia jucătoare de tenis a lumii.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×